Entry for May 24, 2006

Ile/ May 24, 2006/ Yahoo!360/ 0 comments

29

Declarație de dragoste pentru profa de mate

Ar trebui să scriu ceva frumos… ceva extraordinar de frumos pentru un om extraordinar… Dacă sunt azi cine sunt, dacă am ales facultatea asta, dacă din când în când mai gândesc, dacă din când în când mai îmi place matematica, dacă din când în când mai găsesc timp și pentru ea… e și datorită acestui om minunat… acestui profesor extraordinar… (nu e vorba, așa cum ar putea unele să creadă, despre Mincu, cel puțin nu de data asta)… este vorba de un om care odată a fost un model pentru mine… și dacă nu mai este azi în întregime un model pentru mine e doar din cauza faptului că azi nu mai vreau să mă fac profa de mate… Un om extraordinar care 4 ani de zile mi-a făcut viața mai frumoasă și poate mai interesantă. Un profesor care atunci când aveam oră de matematică îmi lumina intreaga zi. Orele de mate erau pentru mine niște pete de culoare în viața gri de elev. Tot respectul și admirația mea pentru această doamnă profesoară care m-a învățat să gândesc matematic, care a știut să ceară de la mine mereu mai mult… care a vrut să reușesc în viață și, și datorită dumneaei am reușit până acum. Un om deosebit, un profesor deosebit la care mă întorc mereu măcar cu gândul…. atunci când nu găsesc și timpul să o vizitez…

Ar fi trebuit să scriu mult mai mult, ar fi trebuit să scriu mai bine… ar fi meritat din plin asta, dar sunt obosită și mai am atâtea de făcut, atătea lucruri care țin de licență și în plus de asta, doar sunt o proaspătă absolventă a facultății de matematică, nu de litere. Așa că m-am exprimat și eu cum am putut deși s-ar fi putut mult mai bine…

Nu am cuvinte să îi mulțumesc pentru tot ce a facut pentru mine, deși nu a facut pentru mine mai multe decât a făcut pentru toți ceilalți… atâta că eu am fost receptivă la tot ce avea dumneaei de oferit…

Oricât aș scrie, nu ar fi suficient… parcă aș mai scrie…. parcă nu mă pot opri, am sentimentul că dacă ar citi cineva ce am scris eu aici, n-ar înțelege cât de mult a însemnat și înseamnă pentru mine încă profesoara mea de matematică din generală…

Share this Post

About Ile

Eu sunt Ile și scriu pe blogul ăsta într-o formă sau alta de aproape 10 ani. Sunt gândurile mele despre orice, sunt frustrările și bucuriile mele, sunt trăirile mele și o parte din viața mea așternute pe pagina asta virtuală așa cum mi-au venit tastele la mână.

Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.